De fiecare dată când lucrăm cu o organizație, acțiunile sunt

UNICE

UNICE

TOTUL PLEACĂ DE LA CÂTEVA

VALORI

VALORI

Ne bazăm intervențiile pe un set clar de

PRINCIPII

PRINCIPII

Toți oamenii din organizație trebuie să aibă o viață

ÎMPLINITĂ

ÎMPLINITĂ

Din 1998 lucrăm cu firme, mari şi mici, şi cu oamenii care le dau substanţă. Ne situăm cu serviciile noastre în sfera Dezvoltării Manageriale și a Dezvoltării Organizaționale. Ne interesează acele căi prin care organizaţiile dau propriilor angajaţi un sens pentru ceea ce aceştia fac, bucuria şi mândria de a veni în fiecare zi la muncă zâmbind. Şi am văzut cât de important este rolul personalului de conducere, de la toate nivelele, pentru a face aceste lucruri să se întâmple. Nu întâmplător multe dintre programele noastre se adresează conducătorilor, pentru ca aceştia să devină mai eficienţi dar şi mai responsabili faţă de angajaţi şi faţă de toată comunitatea din care fac parte.

Organizațiile cu care lucrăm se află la diverse etape pe drumul dezvoltării – noi ne dorim să fim prezenţi pentru a le putea sprijini, cu cunoştinţele şi pasiunea noastră, în toată această călătorie spre cunoaştere.

Serviciile noastre

Echipe

„Lucrul în echipă nu este o virtute.
Este o alegere.
Una strategică!”
Patrick Lencioni

Training

„Dacă nu aplici ce ai învățat într-un training în următoarele 48 de ore, nu vei aplica deloc!”
Steven Van Belleghem

Coaching

„O dezvoltare stabilă are loc pe baza propriei viziuni a Sinelui Ideal, și nu pe baza părerilor altora despre Sinele Care Trebuie” Richard Boyatzis

Consultanță

„O organizație sănătoasă este cea în care există consistență și coeziune între management, operațiuni, strategie și cultură.” Patrick Lencioni